Pompierii militari călărășeni au fost solicitaţi să intervină în ultimele patru zile la 83 de situații de urgenţă produse pe raza judeţului

Echipajele profesioniste de salvatori din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Barbu Știrbei” al județului Călărași au fost solicitate în ultimele trei zile să intervină cu mijloacele tehnice destinate stingerii incendiilor, recuperării și salvării persoanelor şi animalelor din medii ostile vieții, precum și pentru acordarea prim ajutorului calificat, la un număr de 83 de situaţii de urgenţă.

Pompierii militari călărășeni au fost solicitaţi să intervină în ultimele patru zile la 83 de situații de urgenţă produse pe raza judeţului

 

 

    Echipajele profesioniste de salvatori din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Barbu Știrbei” al județului Călărași au fost solicitate în ultimele trei zile să intervină cu mijloacele tehnice destinate stingerii incendiilor, recuperării și salvării persoanelor şi animalelor din medii ostile vieții, precum și pentru acordarea prim ajutorului calificat, la un număr de 83 de situaţii de urgenţă. 

 

     Din numărul total de misiuni, 65 au fost ale paramedicilor SMURD, care au intervenit pentru acordarea prim ajutorului medical și pentru transportarea la spital a persoanelor rănite ori cu probleme medicale grave. 

 

  

 

     În ceea ce privește intervenția la accidente rutiere, pompierii militari din cadrul subunităților ISU Călărași au fost solicitaţi să intervină cu ambulanţe SMURD şi autospeciale cu modul de descarcerare la cinci evenimente rutiere produse în localităţile: Lehliu Gară, pe Autostarad Soarelui A2( trei intervenții la km 65, km 66 și km 69), Tămădău Mare și Coslogeni (comuna Dichiseni). În aceste evenimente rutiere au fost implicate șase autovehicule și 14 persoane, dintre care cinci au avut nevoie de îngrijiri medicale şi au fost transportate la cele mai apropiate unitați spitalicești.

 

      

 

     De asemenea, echipajele profesioniste de salvatori din cadrul subunităţilor Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Barbu Știrbei” al județului Călărași au fost solicitate să intervină cu autospeciale de stingere şi echipamente specifice la un număr de șapte incendii produse în localitățile: Radu Negru (combină agricolă care a luat foc pe camp în timpul funcționării), Gostilele (transformator electric), Rasa (anexe și o hală cu utilaje agricole), Gostilele (baloți mari de lucerne într-o fermă agricolă), Costantin Brâncoveanu (anexă gospodărească), Curcani (locuință și anexe gospodărești), Sultana, comuna Mânăstirea (anexă gospodărească), și Ștefan Vodă (anexă gospodărească)

 

      În ceea ce priveşte intervenţia la incendii de miriști, vegetație uscată și resturi menajere, echipajele profesioniste de salvatori din cadrul subunităţilor Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Barbu Știrbei” al județului Călărași au fost solicitate să intervină cu autospecialele din dotare pentru stingerea a opt incendii și arderi necontrolate produse în zece localități ale județului nostru.    

 

    În ceea ce privește intervenția la inundații, pe fondul căderii unor cantități impresionante de precipitații într-un interval scurt de timp,  pompierii militari din cadrul Detașamentului Oltenița au fost solicitați să acționeze pe raza municipiului Oltenița pentru evacuarea apei acumulată în exces într-o gospodărie, o locuință  și o autogară.                

 

    Mai multe informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit de pe App Store și Google Play

                Purtător de cuvânt al I.S.U. Călăraşi– Plutonier adjutant şef Tătăranu Ștefan-Ovidiu

Documente